Hello Alone…

Se uita la el, la ochii lui caprui, la nasul putin cam mare , dar pentru ea perfect, la buzele lui pline si moi, la barba care a crescut cam mult si la parul lui negru si ondulat… Il privea atenta , vroia sa-si intipareasca orice detaliu in minte. Stia ca va fi ultima data cand il va vedea, ultima data cand va vorbi cu el, va fi ultima data cand îi va simti caldura buzelor.
Nu mai putea sa mearga inainte. Nu era un baiat rau, nu se comporta urat cu ea, dar inima ei vroia ceva mai mult. Vroia o vorba dulce din cand in cand, o mangaiere, o imbratisare … A asteptat mult timp.. Dar degeaba. Stia ca , cu el nu va avea un viitor, el nu isi dorea inca o familie, care era visul ei de mica. Vroia siguranta, dar nu a gasit-o in el..a asteptat .. Dar fara nici un rezultat.
” eu trebuie sa mai fac multe experiente in viata pana sa ma pun la casa mea.” Acestea erau cuvintele lui.
” Nu stii ce pierzi” i-a raspuns ea, gandindu-se la bucuriile pe care ti le poate aduce un copilas.

Simtea cum ceva greu o apasa pe suflet, a incercat din rasputeri sa-si trimita lacrimile inapoi. Nu vroia s-o vada plangand. Va plange, era sigura, dar singura, fara ochii cuiva asupra ei. Nu avea nevoie de mila nimanui.

L-a mangaiat pe fata , cum facea mereu, a simtit barba lui aspra, si-a trecut degetele pe conturul buzelor , a pus mana in parul lui cret…L-a mai sarutat odata, pe frunte , ochi , obraji si pe buze. Nu vroia sa-l lase… Dorea sa-l imbratiseze asa de strans sa nu-i mai dea drumul niciodata.
Dar nu avea de ales.

S-a imbracat si s-a indreptat spre usa. El in spatele ei. Nu stia nimic, nu stia ca nu o va mai vedea niciodata. Ea nu a avut taria sa-i spuna totul in fata, daca incepea sa vorbeasca era sigura ca va incepe a plange.
Nu s-a uitat in urma ei, a coborat scarile cu inima in mii de bucati.
Nu se va mai intoarce inapoi, a facut-o de atatea ori. Acum gata.
Va incerca incetul cu incetul sa-si lipeasca bucatelele inimii la loc. Va incerca sa mearga inainte singura.

Ajunsa la masina nu reusea sa porneasca din loc. O durea tot corpul. Suferinta interioara era atat de mare incat s-a revarsat asupra trupului.
Avea nevoie de o plimbare. Era noapte , ploua, dar ea tot a iesit di masina si se plimba in nestiinta. Picaturile reci de ploaie se intalneau pe obraz cu lacrimile ei. Se uita tot inainte, la viitorul ei , dar vedea numai ceata…
Incerca in mintea ei sa se incurajeze.
„Voi trece si peste asta, am trecut peste multe in viata si niciodata nu am murit. Viata merge inainte, cu bucurii, dureri , greutati… Ce nu ma omoara ma face mai puternica…”

Viata nu se opreste la o singura persoana…

Anunțuri

My friend’s bed…

Ce saptamana grea. Munca, munca, munca, fugi dintr-o parte in alta, stresul si oboseala si-au pus amprenta pe mine. Cand ajungeam seara acasa cel mai bun prieten imi era patul. Nu stiu daca e normal , dar ador sa dorm. Atunci cand am o ora libera sunt cea mai fericita daca adorm 10 minute.
A trecut prea repede saptamana simi se pare ca nu am facut nimic important.. Nu mi-am terminat inca de citit cartea, poate pentru ca nici nu e asa interesanta..dar sunt bucuroasa ca am vazut cateva filme .

4 luni, 3 saptamani si doua zile.

Am vrut sa vad filmul asta inainte sa ma duc sa vad Dupa Dealuri .
Sunt amandoua regizate de Cristian Mungiu.
Mare mi-a fost mirarea cand am vazut la cinema , in Venetia, ca este filmul lui Cristian Mungiu. Sunt foarte mandra de acest lucru, cativa romani ajung totusi departe, si ne fac sa fim onorati.
Otilia si Gabita împart aceeasi camera dintr-un camin studentesc. Ele sunt colege la universitatea dintr-un oras din Romania, în timpul ultimilor ani ai regimului comunist. Otilia închiriaza o camera într-un hotel ieftin. Dupa-masa, ea si Gabita se vor întalni cu un anumit domn Bebe: Gabita este însarcinata, avortul este ilegal şi niciuna dintre ele n-a mai trecut prin asa ceva pana acum.
Mi-a placut dar pentru mine nu este de nota 10. Sincer unele parti m-au cam plictisit. Este un film foarte dur, cei de varsta mea, care nu stiu cum era in perioada comunista , datorita filmului acesta vor vedea cum traiau tinerii pe vremea aceea. Cumparau tigari, parfumuri, sapun,de pe piata neagra. In film vezi ce inseamna o prietenie adevarata. Cate lucruri face Otilia pentru Gabita, cred ca putine persoane ar fi in stare sa faca pentru cel mai bun prieten.
Chiar daca am ramas putin dezamagita de filmul asta , astept oricum sa-mi fac timp sa merg la cinema sa vad Dupa Dealuri.

Saptamana asta am vazut cateva filme cam horror de un regizorul japonez Takashi Miikes. Este un regizor foarte, foarte bun ! Unul dintre regizorii cei mai productivi din lume în momentul de fata.
20121116-230758.jpg

Am vazut The Road.
O drama coplesitoare, daca va-ti gandit vreodata ca aveti prea putine inca nu a-ti vazut acest film. In urma unui dezastru natural majoritatea oamenilor si animalelor si a tot ce inseamana viata pe pamant pier. Apocalipsa cum este numita in Biblie. Aici un tata care a ales sa lupte pentru supravieturie impreuna cu fiul lui in drumul spre o zona climatica mult mai prieteneasca si in cautarea de hrana si a altor bunuri ce le-ar putea ajuta in calatorie spre coasta americii dau de diferite situatii in care trebuie sa isi salveze viata. Ei nu sunt singurii supravietuitori, exista doua ‘tabere’, cea de canibali si cea de vanat si mancat. Finalul trebuie vazut.

Cel mai bun film din aceasta saptamana este Out of Africa. Cu rusine , recunosc ca abia acum am vazut filmul. Cartea nu am citit-o , asa ca nu stiam nimic despre aceasta poveste, chiar daca e un clasic.
Filmul este facut in 1985 si este inspirat din romanul autobiografic a lui Karen Blixen. Este o capodopera. Foarte emotionant, cu peisaje superbe, este o poveste plina de curaj si de iubire. Actrita Meryl Streep a jucat foarte bine rolul, este una dintre actritele mele preferate. Ce sa mai zic… Am doar cuvinte de lauda pentru acest film, merita vazut !
20121116-231114.jpg

Eu ma intorc la cel mai bun prieten, cu cea mai buna prietena: patul si cartea… 🙂

The Camel Bookmobile – Masha Hamilton

Biblioteca pe camila nu e doar un roman, totul este adevarat. Sunt foarte bucuroasa ca am avut ocazia sa citesc aceasta carte, pentru ca pana acum nu stiam de existenta unei asemenea biblioteci.

Cartea este scria de Masha Hamilton, jurnalista si scriitoare americana, care a petrecut cateva luni in Africa inainte de a scrie romanul.

Povestea incepe cu Fiona Sweeney ,36 de ani, bibliotecara in New York, cu un iubit, prieteni si tot ce isi doreste. Dar decide sa isi schimbe viata cand citeste un articol unde se cauta bibliotecari in Kenya. Este tot ce visa, o noua experienta departe de orasul haotic in care traieste.

Majoritatea persoanelor din Africa nu au vazut in viata lor o carte. Sunt sate in unde este foarte greu sa ajungi , si locuitorii nu merg niciodata in orasele principale, Nirobi sau Garissa . Asa se decide sa se infiinteze o cale pentru ai ajuta pe copii si locuitori sa invete sa citeasca: se duc cartile pe camile.

Povestea din carte se petrece in satul Mididima. Aici Fiona si biblioteca pe camila vine de doua ori pe luna.
Unii locuitori asteapta cu sufletul la gura sosirea cartilor cum ar fi Scar Boy , Kanika, bunica ei, si profesorul, dar sunt persoane care nu vad prea bine acest lucru. Sunt batraii satului care cred ca , cartile sunt pline de spirite rele ,si care le vor distruge cultura.
Multi dintre ei nu stiu sa citeasca, doar Kanika, o tanara din sat, a invatat sa citeasca datorita Bibliei pe care bunica ei o avea de la un misionar. Va fi profesorul Matani, care ii va invata pe copii din Mididima sa citeasca.

Pentru tanara Kanika cartile sunt foarte importante, ii place sa citeasca si spera ca lectura ii va darui un viitor mai bun, isi doreste sa devina invatatoare.

Scar Boy este un baiat de 17 ani care si-a petrecut marea parte din viata doar in casa . Asta pentru ca , cand era mic un animal l-a desfigurat. Unica persoana din sat cu care vorbeste si cu care se simte foarte bine este Kanika , care nu se uita niciodata urat la el , si il striga pe numele lui adevarat , Taban , nu Scar Boy cum il striga cei din sat.
Marea parte din poveste se petrece in jurul lui pentru ca a imprumutat doua carti de la biblioteca, si a fost unicul din sat care nu a adus cartile inapoi. Toata lumea incearca sa recupereze cartile de la el , dar nu spune nimanui unde sunt.

Matani este profesorul, unicul din sat care a invatat in „orasul indepartat”. Este casatorit cu cea mai frumoasa femeie din sat, dar care nu stie sa citeasca si nu este deacord cu biblioteca care vine in satul lor. Pe parcursul romanului sotia profesorului il lasa pe acesta pentru tatal lui Scar Boy, de care este indragostita.

Fiona decide sa ramana in sat cateva zile pentru a recupera cartile de la Scar Boy. Se petrec foarte multe din aceste zile. Se indragosteste de profesor, si profesorul de ea, Kanika o roaga sa o ajute sa devina invatatoare,invata mai multe despre cultura lor, despre modul de a trai, si recupereaza cartile de la Taban.

Finalul cartii a fost cam trist. Ma asteptam la altceva, mai vesel , unde toti ramaneau fericiti… Fiona se intoarce in sat cu bilioteca, pentru a se intalni cu Matani , si pentru a-i ajuta pe Scar boy si pe Kanika sa se duca la scoala. In schimb cand ajune la Mididima nu mai este nimeni, doar cartile care au fost imprumutate de locuitori. Au plecat cu totii in alt loc unde ploua mai mult si nu era seceta.

Majoritatea dintre noi care avem foarte multe posibilitati in viata, nu ne dam seama cat de importanta este lectura. Dar ei cand au posibilitatea sa aiba o carte sunt cei mai ferititi. Si-au dat seama cat de importante sunt cartile, si ca le pot deschide multe porti spre un viitor mai bun. Ei asteapta cu nerabdare cele doua zile pe luna cand vine biblioteca in sat, dar multi dintre noi avem biblioteca la doi pasi de casa si nici nu punem piciorul in ea.

Va recomand cu drag aceasta carte, de unde ai ce invata, unde calatoresti imaginar prin peisajele Africii ,unde vezi ca lectura te poate face mare, si de unde cunosti mai bine cultura unor locuitori indepartati din Africa.

Inchei acest post cu un cuvant care l-am invatat din carte „Jambo”, care inseamna Salut sau Buna ziua.

Woody Allen

Saptamana asta am vazut un film de Woody Allen : Annie Hall .

Woody Allen , nascut pe 1 decembrie 1935, este actor si unul ditre cei mai importanti regizori de film.

ANNIE HALL

Este o comedie romantica din 1977, regizat de Woddy Allen. Rolurile principale sunt interpretate chiar de Woody (Alvy Singer)si de Diane Keaton(Annie Hall).

Alvyn este unul dintre cei mai buni actori din Manhattan , dar cand vine vorba sa cucereasca o fata este un dezastru.
Prietenul lui cel mai bun ii prezinta o fata , Annie Hall. Se indragostesc imediat unul de celalalt. Nesiguranta lui Alvyn duce la despartirea celor doi. Annie se multa la Los Angeles cu noul ei iubit. Alvyn este dispus sa faca orice pentru a se impaca cu iubirea lui.

Este unul dintre cele mai bune filme a lui Woody. Mi-a placut mult. Este comic, romantic, si plin de dialoguri inteligente ;)) .
A castigat 4 Premii Oscar.

Prajitura Negresa

Mai mult

Once upon a list – Lista Dorintelor Uitate- Robin Gold

Cand am inceput sa citesc cartea, mi-am adus aminte de romanul PS I love you – Cecelia Ahern . Daca ati citit acea carte, sau ati vazut filmul veti intelege de ce.

Clara era impreuna cu Sebastian de mai bine de zece ani. Erau foarte fericiti , se iubeau mult si planuiau nunta. Cu o saptamana inainte de ziua cea mare, Clara primeste o veste care îi va schimba complet viata. Sebastian a murin intr-un accident de masina.

Urmeaza o perioada foarte grea pentru Clara. Are senzatia ca nimic nu îi va mai aduce zambetul pe buze, sau un motiv pentru care sa mearga inainte. Trec zilele , saptamanile, lunile ,in aceasta stare, pana cand va trebui sa mearga, impreuna cu fratele ei, la casa mamei lor, casa in care au crescut, pentru ca se apropiau sarbatorile.

Clara intra in camera ei de cand era mica. Gaseste o cutite pe care este scris numele ei.

Tu iti mai aduci aminte de visele pe care le aveai cand erai mic/a? Ce vroiai sa faci cand vei fi mare?

Invatatoare Clarei , de cand avea zece ani, i-a trimis lista cu visele ei de cand era mica. La inceput i s-a parut o prostie, a citit-o si a pus-o deoparte.
Fratele ,vazand-o asa trista si fara pofta de viata, a incurajat-o sa-si realizeze dorintele de pe acea lista.
Dupa multe terapii si psihologi , la care a apelat pentru a trece de pierderea logodnicului ei, Clara se decide sa incerce si cu „lista dorintelor uitate” .
Incepe o noua aventura pentru ea, o va ajuta sa inteleaga ce vrea cu adevarat de la viata, va trece incetul cu incetul peste durere, va cunoaste persoane noi, prieteni vechi dar va cunoaste din nou si iubirea…

Este o carte foarte usoara, are 300 de pagini dar o citesti imediat. M-a facut sa ma gandesc la ce as face eu daca as pierde pe cineva drag. Cum as reactiona, ce as face?Cred ca as fi exact ca ea, m-as inchide in mine, nu as vrea sa vorbesc cu nimeni, si abia dupa muult timp ma voi ridica, imi voi sterge lacrimile, dar nu definitiv, si voi merge mai departe in viata..

Ceea ce nu mi-a placut este faptul ca pana pe la pagina 80 nu a descris deloc personajele. Nu stii cum arata fizic , nu stii cati ani au. Mi-a fost greu sa mi le imaginez in timp ce citeam.
Chiar daca este vvorba de doliul peste care Clara incearca sa treaca, romanul m-a facut sa rad. Este si comic, in timp ce citeam incepeam singura sa rad, de parca as fi vazut cine stie ce gluma la televizor.

Nu cred ca este inca tradusa in romana, dar cand va aparea si in Romania va recomand acest roman daca vreti sa va relaxati cu o lectura usoara si daca vreti sa radeti putin.

Expozitia Internationala De Arhitectura – Biennale Venetia

Saptamana trecuta am fost la Expozitia Internationala de Arhitectura la Biennale in Venetia.
Se face in fiecare an, dar eu acum am fost pentru prima data. Nu sunt apasionata de arhitectura, dar am facut o experienta noua. Am vazut lucruri noi.

La expozitie au partecipat mai multe tari.
Am ramas surprinsa cand am vazut si Romania. A fost expozitia care mi-a placut cel mai mult in comparatie cu alte tari. Si nu zic asta doar pentru ca era a tarii mele. Am ramas impresionata di de expozitia Rusiei si a Frantei.
Mi-a placut ce am vazut:
Pacat ca nu am facut multe poze,voi posta doar cele care le am.

Saptamana viitoare voi merge la Muzeul de pantofi 🙂 .

A doua poza este de la expozitia Romaniei.

20121102-105448.jpg

20121102-105600.jpg

20121102-105616.jpg

20121102-105641.jpg

20121102-105725.jpg

20121102-105742.jpg<;/a

20121102-110018.jpg

Previous Older Entries Next Newer Entries