My Life Undecided – Jessica Brody

Cand am inceput sa citesc aceasta carte imi aduceam aminte cand aveam , si eu , 15 ani si divoram toate cartile pentru adolescente. Uite ca mi s-a facut dor de acea perioada si am luat de la biblioteca „My life undecided „.

Brooklyn, 15 ani, niciodata nu a luat o decizie buna in viata, pur si simplu de una singura nu reuseste sa i-a decizia buna.
Dupa ce prietena ei cea mai buna, Shayne, cea mai populara fata din scoala, nu mai vorbeste cu ea si o face de ras in fata scolii, Brook spune stop deciziilor luate de ea.
Pe ascuns deschide un blog unde povesteste viata ei si deschide sondage in legatura cu deciziile care trebuie sa le ia zi de zi. Roaga cititorii sa voteze si promite ca va respecta rezultatele, si ca va merge pe mana lor. De exemplu ce carte sa citeasca, Hemingway sau John Steinbeck, sa se inscrie sau nu in echipa rugby a scolii. Deciile pe care le va lua o va duce spre experiente noi , va creste si isi va da seama ca in viata nu este cel mai important sa te imbraci la moda, sa fii machiata in fiecare zi, sa fii populara si sa mergi la toate petrecerile.

Intr-un final va fi in stare sa decida singura ce este mai bine pentru ea, cu ce prieteni sa ramana, sau cu ce baiat vrea sa stea, cel frumos,sexy si popular, sau cel simpatic,destept, si care o intelege mereu?

Ce sa zic…este o carte pentru adolescente, o carte usoara. In timp ce o citeam parca ma uitam la un film cu Selena Gomez sau Miley Cyrus 🙂 . Cartea m-a prins de la prima pagina, citeam , citeam si nu o puteam lasa din mana. Ma bucur ca am gasit-o in biblioteca, chiar aveam nevoie de o lectura asa.
O recomand cui ii este dor de adolescenta, de prima iubire, de liceu…

„The Borrower-Coltul cititorilor rebeli” Rebecca Makkai

De multe ori mi-am zis sa nu mai cumpar o carte doar pentru ca imi place titlul sau coperta. Si uite ca am facut-o din nou. Cand am vazut cartea in librarie m-a atras din primult moment. In ultima vreme am observat ca citesc carti care vorbesc despre iubirea pentru lectura, si am vrut sa mai citesc inca una dedicata pasiunii mele. Asa ca am cumparat cartea. The Borrower scrisa de Rebecca Makkai . Am citit-o in italiana si titlul tradus ar fi ” Coltul cititorilor rebeli „. Nu e asa ca v-ar fi atras si pe voi un astfel de titlu?

Totul se petrece in oraselul Hannibal,care este orasul natal a lui Mark Twain .
Este vorba despre un baietel, Ian , de 10 ani care iubeste cartile. Vine la biblioteca in fiecare zi , chiar daca este bolnav sau are un picior rupt. Pentru el biblioteca este un refugiu de la familia lui, care nu-l lasa sa faca nimic, mama lui îi controleaza si cartile care le citeste. „Nu are voie sa citeasca carti scrise de Harry Potter .”
La biblioteca il asteapta in fiecare zi Lucy , o bibliotecara de 26 de ani. Este sigura ca lectura iti poate salva viata. Este ea cea care ii recomanda lui Ian carti care ar trebui sa le citeasca la varsta lui. Il simpatizeaza foarte mult pe acest baietel. Ar vrea sa-l salveze de la familia care nu-i lasa un minut liber. Il duce la tot feluri de cursuri, si îi controleaza viata in orice moment. Asta pana intr-o zi cand Ian si Lucy fug intr-o excursie departe de Hannibal.
Ian a fugit de acasa, s-a ascuns in bilioteca unde a fost gasit de Lucy. Din acea dimineata amandoi pornesc spre o aventura, de o saptamana, are ii duce pana in Canada.
Fac amandoi o calatorie on the road. Datorita aceste calatorii vedem cum este chiar adulta povestei care ajunge sa se cunoasca mai bine pe ea, isi da seama ce vrea cu adevarat de la viata, ajunge sa-si cunoasca mai bine familia si trecutul tatalui sau, fugit din Rusia cand era tanar.

Cartea este povestita in intregime de Lucy, mi-ar fi placut sa fie cateva capitole in care sa citesc si parera lui Ian.

Parerea mea
Cum am scris si la inceput, m-am lasat incantata de coperta si de titlu. Ma asteptam mult mai mult. Despre iubirea pentru carti nici umbra nu este . Nu se vorbeste despre carti asa cum credeam. La inceput m-a cam plictisit, nu se intampla nimic important. Doar cand au plecat in calatoria lor mi-a trezit putin interesul.

Deobicei dupa ce citesc o carte ma intreb cu ce am ramas din acea poveste. Daca ma intrebati ce am invatat nou din cartea asta v-as raspunde cu parere de rau : „cu nimic”.
Cred ca trebuia sa aiba alt titlu si alta coperta, pentru ca cele actuale nu se potrivesc deloc cu povestea.
Este prima data cand raman asa de dezamagita de o carte.Cu parere de rau am scris recenzie asa de negativa. Mi-ar fi placut sa scriu si ceva pozitiv , dar chiar nu am ce.
Oricum daca cineva vrea o lectura usoara fara prea mari batai le recomand aceasta carte.

The Camel Bookmobile – Masha Hamilton

Biblioteca pe camila nu e doar un roman, totul este adevarat. Sunt foarte bucuroasa ca am avut ocazia sa citesc aceasta carte, pentru ca pana acum nu stiam de existenta unei asemenea biblioteci.

Cartea este scria de Masha Hamilton, jurnalista si scriitoare americana, care a petrecut cateva luni in Africa inainte de a scrie romanul.

Povestea incepe cu Fiona Sweeney ,36 de ani, bibliotecara in New York, cu un iubit, prieteni si tot ce isi doreste. Dar decide sa isi schimbe viata cand citeste un articol unde se cauta bibliotecari in Kenya. Este tot ce visa, o noua experienta departe de orasul haotic in care traieste.

Majoritatea persoanelor din Africa nu au vazut in viata lor o carte. Sunt sate in unde este foarte greu sa ajungi , si locuitorii nu merg niciodata in orasele principale, Nirobi sau Garissa . Asa se decide sa se infiinteze o cale pentru ai ajuta pe copii si locuitori sa invete sa citeasca: se duc cartile pe camile.

Povestea din carte se petrece in satul Mididima. Aici Fiona si biblioteca pe camila vine de doua ori pe luna.
Unii locuitori asteapta cu sufletul la gura sosirea cartilor cum ar fi Scar Boy , Kanika, bunica ei, si profesorul, dar sunt persoane care nu vad prea bine acest lucru. Sunt batraii satului care cred ca , cartile sunt pline de spirite rele ,si care le vor distruge cultura.
Multi dintre ei nu stiu sa citeasca, doar Kanika, o tanara din sat, a invatat sa citeasca datorita Bibliei pe care bunica ei o avea de la un misionar. Va fi profesorul Matani, care ii va invata pe copii din Mididima sa citeasca.

Pentru tanara Kanika cartile sunt foarte importante, ii place sa citeasca si spera ca lectura ii va darui un viitor mai bun, isi doreste sa devina invatatoare.

Scar Boy este un baiat de 17 ani care si-a petrecut marea parte din viata doar in casa . Asta pentru ca , cand era mic un animal l-a desfigurat. Unica persoana din sat cu care vorbeste si cu care se simte foarte bine este Kanika , care nu se uita niciodata urat la el , si il striga pe numele lui adevarat , Taban , nu Scar Boy cum il striga cei din sat.
Marea parte din poveste se petrece in jurul lui pentru ca a imprumutat doua carti de la biblioteca, si a fost unicul din sat care nu a adus cartile inapoi. Toata lumea incearca sa recupereze cartile de la el , dar nu spune nimanui unde sunt.

Matani este profesorul, unicul din sat care a invatat in „orasul indepartat”. Este casatorit cu cea mai frumoasa femeie din sat, dar care nu stie sa citeasca si nu este deacord cu biblioteca care vine in satul lor. Pe parcursul romanului sotia profesorului il lasa pe acesta pentru tatal lui Scar Boy, de care este indragostita.

Fiona decide sa ramana in sat cateva zile pentru a recupera cartile de la Scar Boy. Se petrec foarte multe din aceste zile. Se indragosteste de profesor, si profesorul de ea, Kanika o roaga sa o ajute sa devina invatatoare,invata mai multe despre cultura lor, despre modul de a trai, si recupereaza cartile de la Taban.

Finalul cartii a fost cam trist. Ma asteptam la altceva, mai vesel , unde toti ramaneau fericiti… Fiona se intoarce in sat cu bilioteca, pentru a se intalni cu Matani , si pentru a-i ajuta pe Scar boy si pe Kanika sa se duca la scoala. In schimb cand ajune la Mididima nu mai este nimeni, doar cartile care au fost imprumutate de locuitori. Au plecat cu totii in alt loc unde ploua mai mult si nu era seceta.

Majoritatea dintre noi care avem foarte multe posibilitati in viata, nu ne dam seama cat de importanta este lectura. Dar ei cand au posibilitatea sa aiba o carte sunt cei mai ferititi. Si-au dat seama cat de importante sunt cartile, si ca le pot deschide multe porti spre un viitor mai bun. Ei asteapta cu nerabdare cele doua zile pe luna cand vine biblioteca in sat, dar multi dintre noi avem biblioteca la doi pasi de casa si nici nu punem piciorul in ea.

Va recomand cu drag aceasta carte, de unde ai ce invata, unde calatoresti imaginar prin peisajele Africii ,unde vezi ca lectura te poate face mare, si de unde cunosti mai bine cultura unor locuitori indepartati din Africa.

Inchei acest post cu un cuvant care l-am invatat din carte „Jambo”, care inseamna Salut sau Buna ziua.

Once upon a list – Lista Dorintelor Uitate- Robin Gold

Cand am inceput sa citesc cartea, mi-am adus aminte de romanul PS I love you – Cecelia Ahern . Daca ati citit acea carte, sau ati vazut filmul veti intelege de ce.

Clara era impreuna cu Sebastian de mai bine de zece ani. Erau foarte fericiti , se iubeau mult si planuiau nunta. Cu o saptamana inainte de ziua cea mare, Clara primeste o veste care îi va schimba complet viata. Sebastian a murin intr-un accident de masina.

Urmeaza o perioada foarte grea pentru Clara. Are senzatia ca nimic nu îi va mai aduce zambetul pe buze, sau un motiv pentru care sa mearga inainte. Trec zilele , saptamanile, lunile ,in aceasta stare, pana cand va trebui sa mearga, impreuna cu fratele ei, la casa mamei lor, casa in care au crescut, pentru ca se apropiau sarbatorile.

Clara intra in camera ei de cand era mica. Gaseste o cutite pe care este scris numele ei.

Tu iti mai aduci aminte de visele pe care le aveai cand erai mic/a? Ce vroiai sa faci cand vei fi mare?

Invatatoare Clarei , de cand avea zece ani, i-a trimis lista cu visele ei de cand era mica. La inceput i s-a parut o prostie, a citit-o si a pus-o deoparte.
Fratele ,vazand-o asa trista si fara pofta de viata, a incurajat-o sa-si realizeze dorintele de pe acea lista.
Dupa multe terapii si psihologi , la care a apelat pentru a trece de pierderea logodnicului ei, Clara se decide sa incerce si cu „lista dorintelor uitate” .
Incepe o noua aventura pentru ea, o va ajuta sa inteleaga ce vrea cu adevarat de la viata, va trece incetul cu incetul peste durere, va cunoaste persoane noi, prieteni vechi dar va cunoaste din nou si iubirea…

Este o carte foarte usoara, are 300 de pagini dar o citesti imediat. M-a facut sa ma gandesc la ce as face eu daca as pierde pe cineva drag. Cum as reactiona, ce as face?Cred ca as fi exact ca ea, m-as inchide in mine, nu as vrea sa vorbesc cu nimeni, si abia dupa muult timp ma voi ridica, imi voi sterge lacrimile, dar nu definitiv, si voi merge mai departe in viata..

Ceea ce nu mi-a placut este faptul ca pana pe la pagina 80 nu a descris deloc personajele. Nu stii cum arata fizic , nu stii cati ani au. Mi-a fost greu sa mi le imaginez in timp ce citeam.
Chiar daca este vvorba de doliul peste care Clara incearca sa treaca, romanul m-a facut sa rad. Este si comic, in timp ce citeam incepeam singura sa rad, de parca as fi vazut cine stie ce gluma la televizor.

Nu cred ca este inca tradusa in romana, dar cand va aparea si in Romania va recomand acest roman daca vreti sa va relaxati cu o lectura usoara si daca vreti sa radeti putin.

Gabriel García Márquez

“Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.

As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.

As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.

Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor…

Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata… N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii.. Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.

Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc”si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui “imi pare rau”, “iarta-ma”, “te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.”

Aceasta este scrisoarea de ramas bun a lui Gabriel García Márquez. Este unul dintre scriitroii mei preferati. Cand am citit Un veac de singuratate nu puteam sa ma mai despart de roman. Este absolut superb, plin de imaginatie cum rar vezi.
Acum cateva luni am aflat cu multa parere de rau ca Gabriel García Márquez se retrage din viata publica din motive de sanatate: se pare ca sufera de cancer limfatic. A lasat aceste randuri prietenilor si cititorilor sai.
Este o scrisoare foarte emotionanta prin mesajul pe care il transmite : sa traiesti in fiecare zi cum ar fi ultima, sa nu uiti sa-ti exprimi sentimentele fata de cei dragi,ca dincolo de o viata traita frumos, e important si ss stii sa o povestesti frumos celorlalti. A gasit cuvintele potrivite pentru a ajunge la inima oricui.

Ma rog lui Dumnezeu sa-i faca trecerea catre cele vesnice usoara, si-i multumesc pentru ca l-a trimis pe pamant. Pentru mine ramane unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii, un geniu…

Hotul de carti Markus Zusak

20121025-211301.jpg

Hotul de carti este o poveste care m-a prins inca de la primele pagini.Am citit aceasta carte cu rasuflarea taiata. Prin ochii hotului de carti, am vazut ce inseamna puterea cuvantului si iubirea pentru carte.

Suntem in perioada celui de-al Doilea Razboi Modial.
Cartea este narata de Moartea. Da chiar asa, Moartea este cea care ne povesteste ce se intampla.

” Cand Moartea spune o poveste, chiar trebuie sa o asculti.”
Si eu asa am facut….

Liezel Meninger a fost vazuta pentru prima data de Moartea, in tren cand l-a luat pe fratiorul ei de patru anisori.
Erau impreuna cu mama lor, care îi ducea la o familie adoptiva, pentru a le da o viata mai buna.
Ele doua au fost nevoite sa-l inmormanteze pe baietel in drum spre Munchen. La cimitir Liezel fura prima ei carte: ” Manualul groparului„.

Ajunsa la noua familie, Liezel, cunoaste parintii adoptivi: Rosa si Hans Hubermann. Rosa este o femeie inimoasa, dar rea de gura. Hans un om linistit si bun, care va fi cea mai iubita persoana de Liezel. Datorita lui fata invata sa citeasca. Incepand cu Manualul Groparului. Copila gaseste în carti un refugiu. Incetul cu incetul le aduna de unde apuca. Cateva le primeste cadou de la parintii adoptivi, una o fura de la un incediu, dar majoritatea le fura din biblioteca sotiei primarului, caruia mama lui Liezel le spala rufele.
Liezel incepe sa-si faca cativa prieteni in noul ei oras. Cel mai bun fiind Rudy, baiatul cu parul ca lamaia. Sunt de aceeasi varsta: stau tot timpul impreuna,joaca fotbal,merg si vin de la scoala impreuna,dar incep si sa fure. La incepul mancare,apoi Rudy o insoteste pe Hotul de carti la casa primarului. Rudy spera mereu la un sarut de la fata,dar il va avea cand nici nu isi va da seama…..
Inca un prieten pe care Liezel si-l face este Max. Este un evreu, ascuns de Hubermanni in pivnita, cu speranta ca il va scapa de Holocaust. Liezel se intelege foarte bine cu el. Atunci cand el se imbolnaveste, hotul de carti, are grija de el, ii citeste, ii aduce cadouri, vorbeste cu el, in speranta ca se va trezi.Este o prietenie adevarata intre ei doi.

„ImaginaTi-vA ca zambiti dupa o palma pe care ati primit-o peste faţa. Apoi, ganditi-va ca faceti asta douazeci si patru de ore pe zi.
Asta era ocupatia de a ascunde un evreu.”

Cartile vor însemna universul lui Liesel si bucuria pe care aceasta o resimte la vedera lor ar trebui sa ne atraga si noua atentia, celor ce am uitat adevarata magie a cuvintelor

Acesta este povestea, pe scurt, a hotului de carti. Va recomand si voua sa vedeti cum este o carte povestita de Moartea, care este si comica cateodata..

Imagine

Tolstoy and the Purple Chair: My Year of Magical Reading – Nina Sankovitch

„Lectura nu este o fuga de la viata, ci o fuga in viata”

Este una dintre cartile mele preferate. Acum am citit-o a doua oara. Este tot ce am cautat mereu intr-o carte.
Iubirea adevarata pentru lectura o vei gasi in aceasta carte, cu ajutorul lui Nina.
Nina Sankovich, a decis sa citeasca o carte pe zi , timp de un an. Cu ajutorul cartilor cauta un ajutor pentru a trece peste moartea surorii ei. Lectura era pasiunea care le lega pe cele doua surori.
Nina citeste cu adevarat o carte pe zi. Citeste 70 de pagini pe ora. Si-a propus sa nu citeasca o carte mai groasa de 300 de pagini, pentru ca nu ar reusi sa o termine intr-o singura zi.
Trei ani de zile, dupa moartea lui Anne-Marie,sora ei, Nina a incercat sa treaca peste durere , facand mii de lucruri. Vroia sa traiasca viata din plin pentru ea dar si pentru Anne-Marie. Pana intr-o zi, cand si-a dat seama ca asa nu se poate. Modul acela de a trai nu o ajuta cu nimic. S-a oprit si s-a gandit… Din ziua cand va implini 46 de ani, va lua o pauza ,un an de pauza. Ea continua sa se ocupe de casa si de cei patru copii,dar in fiecare zi va citi o carte.
Am cautat pace peste tot,dar nu am gasit-o nicaieri, decat intr-un colt cu o carte -Tommaso de Kempis”
Cu ajutorul cartilor va gasi raspunsuri, sprijin, pace, tot ce avea nevoie.
Mi-a placut enorm aceasta carte. Atunci cand imi place o fraza dintr-o carte, o subliniez si apoi o scriu intr-in caiet, cu frazele preferate din carti. Daca va arat cartea lui Nina este subliniata toata 🙂 .
Va recomand aceasta carte cu mult drag.
Titlu original: Tolstoy and the Purple Chair: My Year of Magical Reading
Autor: Nina Sankovitch
Parerea mea: nota 10

20121017-002949.jpg

Previous Older Entries